Alex despre Danemarca




Scrie-mi online


Headlines

Alex despre Danemarca

↑ Grab this Headline Animator


articole recente


Arhiva


Categorii


Abonare


 

 

   


Ultimele vizite via Google


Ultimele comentarii


 » comentarii :  atom feed


Cele mai citite


Cele mai comentate


Alexandru about Denmark

Alexandru about Denmark

↑ Grab this Headline Animator


 


Vizitatori

Ceva e putred în Danemarca

Străinii cu studii superioare pleacă din Danemarca

Numai 50 din cei 3.000 de cercetători îşi prelungesc viza de reşedinţă în Danemarca pentru încă 2 ani. Fiscul (Skat) îi descurajează să mai rămână.
Încercările Danemarcei de a-i determina pe cei cu studii superioare să rămână în această ţară au fost sortite unui eşec răsunător şi lamentabil. Numărul specialiştilor străini care continuă să lucreze în Danemarca după expirarea planului de cercetare în primii trei ani este absolut nesemnificativ.
Impozitarea străinilor este total descurajantă. După trei ani ei pleacă acasă, pur şi simplu, aşa că Danemarca va trebui să facă eforturi în această direcţie, pentru a-i menţine.
Urmările pot fi dezastruoase pentru prosperitatea din Danemarca. În 2019 va exista un deficit de 105 mii de angajaţi de înaltă calificare.
Specialişti străini care ajung în Danemarca, în primii trei ani plătesc 31% în impozite şi taxe sociale. Prelungirea şederii pentru încă doi ani,  duce la creşterea impozitului la 38,36%. Foarte puţini acceptă această creştere în impozitare.
Este extrem de regretabil faptul că Danemarca nu se va trezi curând pentru a crea condiţii mai bune pentru aceşti specialişti. Ei se mută adesea cu familia pentru a lucra în Danemarca, care, în sine, este o sarcină solicitantă şi, prin urmare este atât de nepotrivit că Danemarca îi pedepseşte cu condiţii fiscale jecmănitoare.

14.07.10 18:48 | nici un comentariu | 51 vizualizări

Studenterhue

Ca în fiecare an, la sfârşitul lunii iunie absolvenţii de liceu sărbătoresc terminarea gimnaziului în stil viking, cu celebra şapcă (link în daneză), prin chefuri unde se îmbată cu bere până se fac mangă şi vomită.
Pe străzile centrale pot fi văzute camioane cu absolvenţii de liceu unde cântă din trompete şi sărbătoresc acest eveniment. Pentru unii aceasta este cea mai fericită zi din viaţa lor.

03.07.10 14:50 | nici un comentariu | 70 vizualizări

Dubla moralitate

Anna Freud observase la copii „moralitatea dublă”, când aceştia foloseau un cod moral pentru adulţi iar altul pentru ei înşişi sau prietenii de joacă, apare ca fenomen vizibil şi la adulţi. Ei se comportă cam în acelaşi mod, adoptă o atitudine pentru ei  înşişi sau prieteni şi altă „mască” în social sau în plan formal, în faţa persoanelor necunoscute şi a şefilor. Fenomenul explică, într-un fel, procesul evoluţiei spre un ideal al Eu-lui (omul aşa cum este, sincer cu sine însuşi, autentic) şi tranzitarea către Supraeu (omul aşa cum ar trebui să fie, matur, raţional şi rezonabil).
Totuşi, „dubla moralitate” poate fi doar o reacţie aparentă, de adaptare imediată la presiunile şi exigenţele lumii exterioare şi nu neapărat o dezvoltare a Supraeului.

Acest fapt se observă foarte bine în atitudinea danezilor în special faţă de străini sau alte ţări.
Să luăm de exemplu două cazuri celebre în Danemarca:
1. În anii '90 o daneză pe nume Camilla Broe a jucat un rol activ în transportul a 100.000 de pastile Ecstasy din Olanda la Miami (SUA). Acest fapt l-a şi recunoscut. Când poliţia americană a vrut să o interogheze în 2001, ea s-a reîntors în Danemarca unde a fost pusă sub protecţia regulilor de extrădare dintre SUA şi Danemarca.
Aceste legi au fost schimbate ca urmare a noii legi anti-terorism din 2007. Aceasta înseamnă că daneza Camilla Broe poate fi extrădată în SUA pentru proces, şi dacă este găsită vinovată, pedeapsa o va ispăşi în Danemarca. În septembrie 2009 ea ajunge în Florida, dar procesul s-a terminat în februarie 2010, acuzaţiile fiind prescrise. La 1 martie ea s-a întors în Danemarca aşteptând pronunţarea hotărârii plângerii procurorului cu privire la prima hotărâre.
2. În ultimii 12 ani aproximativ 17.000 de irakieni au cerut azil în Danemarca, dintre care 12.500 l-au primit, iar cca. 4.500 le-a fost refuzat. 4.200 dintre cei din urmă au părăsit ţara în mai 2009, dar 282 au refuzat să plece ca urmare a situaţiei violente din zonele din care au venit. La 15 mai 2009 ministrul danez al imigrării a declarat că s-a semnat un acord cu guvernul irakian cu privire la extrădarea forţată, iar la 16 mai, 70 de irakieni s-au adăpostit la biserica Brorson din Copenhaga . În noaptea de 12/13 august, poliţia a luat cu asalt biserica şi i-a pus pe irakieni pe avion spre Irak (video ).

Unde este dubla moralitate daneză în aceste cazuri?
Camilla Broe nu a negat că a luat parte la traficul de droguri, dar ea susţine că aceasta este rezultatul Sindromului femeii bătute , iar acţiunile ei trebuie văzute ca o consecinţă a mediului violent de acasă pe care l-a îndurat în această perioadă. Ea susţine de asemenea că aceste acţiuni criminale de care este acuzată s-au întamplat cu 12 ani în urmă, iar acum ea este unicul susţinător al fiicei sale, astfel trebuie să se renunţe la acuzaţiile împotriva ei.
Irakienii au primit o hârtie cu refuzul cererii lor de azil, dar ei susţin că situaţia din Irak este prea violentă pentru a se conforma deciziei ministrului, astfel câţiva dintre ei au fost diagnosticaţi de către medicii danezi cu tulburări de stres post-traumatic . Irakienii mai susţin, de asemenea, că copiii lor au fost născuţi şi crescuţi în Danemarca, n-au vizitat niciodată Irakul şi vorbesc numai daneza.
Cele două cazuri pledează pentru compasiunea, iertarea şi iubirea aproapelui danez, dar cu o singură diferenţă: cazul Camillei Broe constituie o critică la adresa sistemului de justiţie american. Nicio problemă. Danemarca nu pierde nicio ocazie pentru a-şi bate joc de alte ţări. Cazul irakienilor constituie o critică la adresa sistemului de justiţie danez, dar nu este nevoie de aşa ceva, nu-i aşa? Această diferenţă de tratare a apărut imediat în sondajele de opinie: 60% dintre danezi consideră că danezoaica trebuie achitată de toate acuzaţiile, iar 53% dintre danezi cred că extrădarea familiilor irakiene a fost cel mai bun lucru care trebuia făcut.

Există multe astfel de cazuri de duplicitate sau dublă moralitate.
Danezii când merg în străinătate au pretenţia să-i duci în locurile frecventate de conaţionalii lor pentru a vorbi daneza între ei, dar reciproca este inacceptabilă pentru un danez. Unui străin în Danemarca i se va spune că n-a venit în această ţară pentru a se întâlni cu compatrioţii săi şi a vorbi limba maternă, pentru aceasta să se ducă în ţara de origine, iar dacă nu-i convine este liber să plece din Danemarca imediat.
Un străin aflat în Danemarca trebuie să se integreze, să-şi facă prieteni danezi, să înveţe rapid limba daneză, să aibă concepţiile daneze despre lume şi viaţă, să rupă definitiv orice fel de legătură cu ţara de origine. De aceea s-au mutat străinii în Danemarca, nu-i aşa?

18.06.10 19:23 | nici un comentariu | 68 vizualizări

Legile vikingilor

§ 1. Fii curajos şi agresiv.
Fii fără ocolişuri.
Profită de toate oportunităţile.
Foloseşte diferite metode de atac.
Fii versatil şi agil.
Nu ataca simultan mai multe ţinte.
Nu detalia prea mult planurile de luptă.
Foloseşte arme de cea mai bună calitate.

§ 2. Fii pregătit.
Menţine-te în formă.
Găseşte-ţi tovarăşi buni de luptă.
Cădeţi de acord pe aspectele importante.
Alegeţi un şef.

§ 3. Fii un negustor bun.
Află de ce anume e nevoie pe piaţă.
Nu face promisiuni pe care nu le poţi respecta.
Nu cere preţuri prea mari.
Lasă, pe unde treci, loc de „bună ziua”.

§ 4. Păstrează ordinea în tabără.
Păstrează curăţenia şi organizarea.
Organizează activităţi plăcute, care să întărească grupul.
Asigură-te că fiecare face ceva util.
Sfătuieşte-te cu toţi membrii grupului.

11.06.10 18:18 | nici un comentariu | 113 vizualizări

Păzeşte-ne, Doamne, de sălbăticia oamenilor Nordului

de Lidia Otilia Danilof pentru alex.danemarca.dk

A furore normannorum, libera nos, domine

Această rugă simplă arată ostilitatea cu care erau priviţi şi totodată este epitaful săpat în piatra de mormânt a vikingilor.

Vikingii, acei normanzi care, între secolele IX-XI, s-au revărsat din Scandinavia ca un val al marilor invazii germanice, au dat o dimensiune uriaşa propriei istorii.
În reconstituirea „contactului vikingilor cu lumea exterioară” ca jefuitori, cuceritori, mercenari şi chiar cruciaţi, Europa timpului respectiv i-a integrat în capitolele însângerate din istoria continentului.
Vechii germani (germanicii), popor de vechi triburi indo-europene formate din războinici patriarhali nomazi, s-au remarcat în Europa de nord înaintea erei noastre, pe la anii 600. Ca vecini aveau la nord pe laponi şi finicii, balţii şi triburile iraniene de sciţi şi sarmaţi la est şi galli la sud.
„Termenul de indo-european este în uz din 1816, iar acela (de tristă amintire) de arian din 1819; în fine, termenul naţionalist de „indo-germanic”, care n-are mai mult sens decât, să zicem „indo-slav” sau „indo-grecesc”, şi-a început cariera în 1823. Primul lingvist indo-european a fost germanul Franz Bopp (1791-1867)” (conform M.Eliade şi Ioan Petru Culianu).
Să amintim că, pentru cronicarii francezi, normanzii înseamnă „oamenii nordului” – nordmen. Venind din golfurile (wik) Norvegiei – au fost numiţi vikingi (vikingar) – nume care în izvoarele vremii se traducea „pirat”.
Din sec.VI, denumirea de normanzi se aplică doar norvegienilor şi danezilor şi uneori chiar irlandezilor (care amintesc despre lochlannach – om al nordului sau gall – străin).
Epoca vikingă – marcând o anume evoluţie în societatea normandă, a început în jurul anului 800, şi a fost asociată unei perioade de teroare şi piraterie a „oamenilor nordului”.
Ieşirea neaşteptată a vikingilor din ţările lor, la sfârşitul secolului VIII şi începutul secolului IX, rămâne un mister. „A fost ca şi cum aceste teritorii nordice au fost cuprinse de o convulsie groaznică, /.../ şi timp de două secole Scandinavia a trimis valuri de migratori spre apus, sud şi est...”, spune prof. F.D. Logan.
Astfel, din triburile marelui grup al germanilor din nord s-au format actualii danezi, suedezi şi norvegieni.
Vandalii (menţionaţi de Plinius şi Tacitus), originari din nordul Jutlandei şi regiunea de coastă a Mării Baltice, au coborât spre centrul Germaniei. De aici, între anii 332-337 grupul tribal vandal al hasdingilor a făcut incursiuni în Dacia apuseană, unde s-a ciocnit cu goţii (popor desprins din ramura germanilor din est) în zona Mureş-Criş. (Ovidiu Drîmba)
Longobarzii, originari din insula suedeză Gotland, au fost „poporul german cel mai feroce, renumit prin sălbaticia sa”, caracterizat astfel de istoricul antic Velleius Paterculus, sec. I înaintea erei noastre.
Normanzii, – migraţiile maritime ale germanicilor nordici sunt iniţiate de heruli, care – anticipându-i pe vikingi -, ajung în sec.III la Marea de Azov, în zona Bosforului, în Asia Mică.
Mult mai importante şi debutând prin incursiuni piratereşti, au fost acţiunile germanicilor situaţi între Jutlanda şi Rhin. Aceştia au fost juţii, anglii şi saxonii.
Invaziile spre est au fost opera vikingilor din Suedia, cunoscuţi sub numele de varegi.
Varegii sacrificau zeilor nu numai animale ci şi bărbaţi sau femei. Sacrificiul uman se făcea prin spânzurătoare.
 „....şi barbarii au venit”
Normanzii şi-au spus încă din sec.IX, vikingi – provenit dintr-un substantiv feminin – ce înseamnă expediţie războinică pe mare –, şi vikingr – substantiv masculin ce însemnă luptătorul plecat cu corabia la pradă.
Uşor, uşor termenul de viking s-a răspândit asupra norvegienilor şi danezilor şi apoi asupra suedezilor din epoca respectivă.
În societatea anglo-saxonă, de multe ori lovită de asaltul danez, vikingii, sunt numiţi dani, denumire ce a creat de multe ori confuzie.
Imaginea vikingului crud şi păgân, sălbatic şi sângeros, izvorăşte ca un ecou al temerilor unei lumi, unei societăţi expusă pericolului nordic.
“Reabilitarea” vikingilor în mediul scandinav – ca simbol al forţelor virile şi atotcuceritoare, nepăsător în faţa pericolelor, eroul aflat în lupta cu necunoscutul şi atras de misterul altor orizonturi – este deformată”, arată prof. F.D.Logan.
Atacurile împotriva Europei apusene erau predominant daneze.
Asemenea ungurilor şi maurilor erau violenţi, având un spirit negativ şi distructiv. Fără teamă putem spune că, invadatorii vikingi n-au fost decât o forţa negativă, destructivă care a accelerat declinul civilizaţiei apusene în special.
Civilizaţia vikingilor din nord, neîmblânzită şi necizelată a avut o influenţa puternică asupra multor popoare europene, din est şi vest.
Aşadar, să ne „îmbarcăm” pe corabia normandă şi să pornim într-o primă călătorie imaginară prin istorie, pe urmele vikingilor, fiind îndrumaţi de câţiva cercetatori renumiţi precum Mircea Eliade, Ioan Petru Culianu, Ovidiu Drîmba, F.D.Logan ş.a.
Timp de 200 de ani vikingii din Danemarca au dominat istoria Angliei, atacându-i ţărmurile, călcându-i drumurile, schimbându-i peisajul şi limba. Povestea vikingilor danezi în ţara anglilor este înfrumuseţată şi urâţită în acelaşi timp de relatarea din Cronica anglo-saxonă.
Cele mai importante expediţii în Anglia au fost conduse de membrii unei familii regale daneze, dinastia Jelling.
Armata daneză, invadatoare compusă mai ales din danezi, cuprindea în rândurile ei numeroşi vikingi din toate părţile Scandinaviei; cinci pietre comemorează în Suedia astfel de războinici şi mii de monede englezeşti găsite în Gotland şi în Norvegia, sunt mărturii ale prezenţei danezilor în Anglia.
Aspectul nelămurit încă pentru istoricul interesat este problema violenţei vikingilor. Vikingul ameninţător, crud, cel care ataca şi jefuia mânăstiri şi răpea femeile a existat cu adevărat, dar totodată a vedea în el fermierul îngrijorat de gospodăria sa, paşnic, înseamnă a nu te strădui prea mult în reconstituirea unei imagini reale, spune prof. F.D.Logan.
Dar cât de violenţi erau aceşti vikingi?
Un negustor arab, pe nume al-Tartushi din califatul Cordobei, pe la anul 950, vizitând Hedeby (în Danemarca), scrie, printre altele, în impresiile sale: „... se intâmpla des ca un copil nou născut să fie aruncat în mare pentru ca părinţii să scape de grija creşterii lui./.../ Nimic nu se poate compara cu cântecele înspăimântătoare ale acestor oameni, care sunt mai urâte decât lătratul câinilor.”
Dintre triburile germanice cu care romanii au intrat mai întâi în conflict – sfârşitul sec. II înaintea erei noastre – au fost cimbrii, triburi din nordul Jutlandei şi teutonii, aproximativ din centrul Germaniei de azi.
În scrierile lui Caesar găsim însemnări referitoare la popoarele din nord, barbarii. Astfel, despre obiceiurile lor, arată că, „... furturile comise în afara graniţelor unui trib nu atrag după ele dezonoarea, ba, ceva mai mult, germanicii – vikingi pretind că aceste furturi sunt un fel de exerciţiu pentru tineret şi se practica pentru a înlătura trândăvia.” (op.cit., VI,23)
La vikingi legile variau de la un thing la altul. Interesant este şi faptul că, mult timp legile vikingilor n-au cunoscut pedepse corporale.
Tacitus, istoric antic, descrie cu amănunte pitoreşti modul în care preotul sau capul familiei practica riturile divinatorii. Menţionăm doar că, la faimosul templu din Uppsala se celebrau sacrificii – în timpul echinocţiului de primăvară – timp de nouă zile; în fiecare zi era sacrificat un om plus şapte animale.
Tot de la Tacitus aflăm despre cântecele de luptă şi dansurile războinice: „Jocuri au numai un soi, care-i acelaşi în toate adunările lor: tineri în pielea goală saltă printre săbii şi framee (lance de luptă – la popoarele germanice – de înălţimea unui om, cu vârful de forma unei frunze de laur, ascuţit şi tăios – DEX) gata să-i străpungă şi aceasta numai de bună plăcerea lor.”
Fără corăbii, fără cunoştinţe solide de navigaţie, atacurile vikingilor ar fi fost imposibile. Erau oameni care trăiau lângă şi prin mare. Însuşi numele sub care erau cunoscuţi, deşi însemna aventurier, prădător, are rădăcina în cuvântul vik (golfuleţ) – erau deci „oamenii golfurilor”.
Corabia era adăpostul, prietenul firesc, cu ea pescuiau, puteau face negoţ, şi, chiar să „comunice” cu vecinii.
Surprinzător este la aceste triburi de barbari, sălbatici, temerari, aspri şi necruţători – că îşi botezau corabiile cu nume poetice chiar: Corbul vântului, Renul regelui mării, Calul pornit pe cărarea pescăruşilor.... Aceasta explică legătura strânsă dintre corăbier şi corabia sa, corabia fiind refugiul, prietenul, salvatorul.
În luptă, vikingii se comportau cu o cruzime rară – îndeosebi acel tip de luptător numit berserk (razboinic furios, în daneză bersærk ), care îşi provoca starea de furie cu o băutură cu efecte halucinogene (cf. R. Portner). De multe ori, în rândul luptătorilor erau şi femei – numite „fecioare cu scuturi”, gingaşe frumuseţi nordice.
Berserk, războinicul elitist, în traducere literară „cel în piele de urs”, dezlănţuind în luptă o furie oarbă, imită prin cruzime comportamentul animalelor de pradă, mai ales al lupului.
Izvoare importante privind credinţele germanicilor coboară în timp până în epoca vikingilor. Astfel, Odhinn rămâne zeul suprem şi în vremea vikingilor, dar cele mai multe onoruri i se aduceau lui Thorr, zeu deopotrivă cu Odhinn. Odhinn, fiind totodată şi zeul războiului, luptătorii vikingi se bucură de o soartă privilegiată după moarte. Moartea unui viking în luptă fiind socotită un act religios suprem, extatic.
În tradiţia vikingilor, ziua de sâmbătă era numită „ziua spălării cu leşie” = laugardagr . În daneza modernă, ziua de sâmbătă se numeşte lørdag = „ziua spălării”.
Vikingii erau neîntrecuţi băutori de bere (øl sau bjorr), de hidromel (mjodr) şi de vin, doar la ocazii, vinul fiind un produs de import.
Dacă în atribuirea de nume poetice corăbiilor se reflectă legătura dintre om şi corabia sa aproape însufleţită, nu acelaşi lucru se poate spune despre atribuirea numelor de botez. Spiritul războinic după spusele lui Emil Nack, se manifesta şi în atribuirea numelor. De exemplu, câteva componente nominale rămase peste timp:

  • gunt, hilt, wic (bătălie) în: Gunther, Brunhild, Ludwig
  • bert, mar (strălucit, faimos) în : Adalbert, Waldemar
  • hel, ger, ort (vârful spadei) în : Helmbrecht, Gernot, Ortwin
  • ar (acvilă) în: Arnold
  • wolf, wulf (lup) în: Wolfgang, Wulfila s.a.

Despre creaţia artistică a vikingilor putem spune că se limita la început doar la decorarea unor unelte, a armelor şi într-un fel a corabiilor. Privită în general, arta vikingă este predominant zoomorfă. Proprie spiritului acestor popoare nordice rămâne lipsa simţului de ordine şi de simetrie. „Animalele sunt redate în paroxismul agitaţiei, cu mişcări brutale, declanşând o impetuoasă forţă ofensivă; mimica este crispată,,torturată, derutantă./.../ o impulsivitate interioară nestăpânită, un dinamism general coleric caracterizează reprezentările...” (Ov. Drîmba).
Odată cu procesul de creştinare a acestor popoare, în arta vikingilor reapare figura umană (cf.L. Balzaretti). „Numeroase teme provenind din arta animalieră a barbarilor vor reapare, în sec.XII, în decorarea bisericilor din Franţa Septentrională” (R. Lantier).
Anglo-saxonii creştinaţi aproximativ pe la anul 600, construiesc în Northumbria şi în sudul Angliei, mânăstiri, devenite centre de cultură. După invazia danezilor, care au devastat şi distrus mânăstirile din Northumbria, arzând multe din bibliotecile bine înzestrate, centrul intelectual se mută în sud, în Wessex.
Mult mai târziu, în mediul scandinav apare un cronicar pe nume Saxo Gramaticus (cca 1140-1206 sau 1216), călugăr, secretar al episcopului din Lund şi totodată înalt demnitar la curtea regelui danez Waldemar I. Acesta scrie Istoria danezilor (Gesta Danorum ) unde legendele alternează cu cântece străvechi. Ca scriitor autentic viking, descrie cu multă plăcere, detaliat şi colorat, scenele feroce de luptă. Erasmus din Rotterdam (Erasmus Desiderius Rotterdamus – pseudonimul lui Gerhard Gerhards, a trăit între anii 1466-1536), umanist renascentist olandez, cu subtilă ironie îl descrie ca pe „un spirit viu şi un talent strălucit”, stilul având „o admirabilă varietate de figuri şi de imagini”.
Spre sfârşitul sec.XI, urmele vikingilor dispar, cu excepţia ţărilor scandinave şi Islanda, după ce au scris un capitol important, din anumite puncte de vedere, în istoria civilizaţiei şi culturii europene.

13.05.10 21:14 | nici un comentariu | 186 vizualizări

Crucea purtată de danezi

Am remarcat aici şi aici faptul că danezii nu cred în Dumnezeu. Astfel, pe bună dreptate, danoidul ar putea protesta în faţa Ministerului Justiţiei asupra faptului că pe coperta interioară a paşaportului danez este reprezentat Iisus crucificat şi ar putea spune cam aşa: „am o credinţă dar nu sunt adeptul niciunei religii, nu cred în sistemul religios. Am renunţat la Biserica Daneză când eram la liceu, de ce sunt forţat să port un simbol al unui sistem pe care l-am părăsit?“
Până acum organele nu au reacţionat la aceste cereri, Iisus stă în paşaport.

Înainte de creştinare, danezii credeau în zeii scandinavi, o adunătură de brute bărboase spărgătoare de cranii, care le spuneau că dacă mor pe câmpul de luptă vor merge direct în Valhalla şi îşi vor petrece eternitatea hrănindu-se cu carne şi ambrozie şi cu întreceri vikinge de spart cranii până în ultima zi (Ragnarök) când zeul suprem, Odin, le va spune să lupte împotriva diavolului din Asgård.
Iisus Hristos s-a născut prin anul 965 când regele Danemarcei, Harald Bluetooth , a decretat că toţi danezii cred în Christos şi tatăl său, Dumnezeu. Anunţul său a fost făcut prin canalele de comunicare ale vremii, adică o piatră runică în care a fost scrijelit pe o parte textul: „Sunt Harald, fiu al lui Gorm şi Thyra, stăpânesc toată Danemarca şi Norvegia şi i-am făcut pe danezi creştini!“, iar pe cealaltă era Christos crucificat. Piatra se află la Jelling şi este cunoscută sub numele de „Certificatul de naştere al Danemarcei“.
Danezii au fost catolici până în anul 1536 când regele Christian al III-lea a hotărât că trimiterea zeciuielii la Roma şi cumpărarea indulgenţei papei era o sarcină a proştilor, aşa că de acum înainte danezii se consideră protestanţi, iar biserica era o chestiune a statului şi regele nu mai avea nevoie de papă deoarece Christos era în stare să aibă grijă de clerici.
Apoi a izbucnit democraţia în Danemarca şi în anul 1849 danezii şi-au făcut o Constituţie . Când au ajuns la punctul de a-şi decide credinţa, punctul de referinţă au fost cei 900 de ani în care un şef de stat le-a spus în ce să creadă. „Sunteţi luterani evanghelici, pentru că aşa spun eu!“, asta a fost mantra regelui Frederick al VII-lea.
Danezii credeau neîndoios în democraţie şi de aceea au devenit aroganţi: „Nu, fiecare are dreptul să creadă în ceea ce vrea, cu excepţia ta. TU fiind luteran evanghelic, domnule Frederik!“, circumstanţa fiind art. 6 din Constituţie. Astfel este dreptul constituţional al fiecărui danez, cu excepţia regelui şi a reginei, de a crede în orice zeitate sau nu, după cum vor.
Astăzi, statisticile arată că doar 5-6% dintre danezi cred în Dumnezeu. Cu toate acestea 82% dintre ei sunt membrii ai Bisericii Daneze şi plătesc 1% din venit în taxe. Aprox. 72% dintre noii-născuşi danezi sunt creştinaţi în biserici, iar 42% din căsătorii au loc în biserică.
Preoţii sunt funcţionari al căror salariu este plătit de stat, conform art. 4 din Constituţie care spune în mod concis: „Biserica luteran-evanghelică este biserica poporului danez, astfel fiind, ea este susţinută de stat“. Vedeţi, scrie în lege că doar o anumită biserică este a danezilor, iar ceea ce e danez e bun. De aceea marea majoritate a danezilor nu cred în separarea bisericii de stat şi îţi vor spune că Danemarca, deşi bine secularizată, are adânci valori creştine în inima sa, iar dacă sapi adânc să le descoperi ţi se va spune că danezii au compasiune, sunt iertători şi îşi iubesc vecinii. Aşadar, Danemarca este plină de bun-simţ.
Păi să vedem ce spune Martin Luther, în Germania. În faimoasele sale teze el stipulează că salvarea nu vine ca un preţ pentru urmarea regulilor rigide, ci este un dar de la Dumnezeu pentru toţi, iar singurul preţ care trebuie plătit pentru a avea viaţă veşnică este să ai har.
Din păcate danezii au intrat în această afacere la fel ca şi comercianţii de maşini ieftine uzate şi au făcut totul pentru a plăti cât mai puţin har posibil pentru fericirea eternă. Ei au împărtăşit pe deplin acest concept al germanului Luther dar mai târziu teologul Dietrich Bonhoeffer l-a numit „har ieftin“.
Dacă îi întrebaţi pe danezi despre Cristos îţi vor spune că este binevenit să stea prin preajmă să-şi facă lucrările divine atât timp cât le face în stil danez. Ei se vor conforma cerinţelor Sale referitoare la rasa umană atâta timp cât sub nicio formă, metodă sau cale nu le deteriorează dreptul danezilor să se iubească necondiţionat pe ei înşişi.

05.04.10 11:08 | 1 comentariu | 212 vizualizări

De la vorbe la fapte

Mesajul către imigranţii care doresc integrarea în Danemarca: cei care vor arăta voinţă şi efort susţinut şi respectă cultura daneză şi valorile democratice, vor deveni parte a societăţii daneze...

Aceasta este lozinca (vorbele) Ministerului Imigrării condus de Birthe Rønn Hornbech din „Noile reguli de obţinere a rezidenţei permanente“ (martie 2010).

Faptele sunt următoarele:

Regulile dreptului de vot în alegerile municipale şi regionale s-au schimbat, astfel ele se aplică numai străinilor rezidenţi atunci când aceştia au locuit în Danemarca de 4 ani. Regulile conferă dreptul de vot rezidenţilor străini după 3 ani.

Acesta este articolul 22 din „Noile reguli de obţinere a rezidenţei permanente“ (martie 2010).

Un danez hâtru ar dori ca străinii care locuiesc în Danemarca să nu aibă drept de vot, libertate de opinie sau exprimare decât după ce devin cetăţeni danezi care respectă valorile şi au aceeaşi cultură.

 

31.03.10 21:03 | 1 comentariu | 209 vizualizări

Regula nr. 1

Când eşti într-un mare căcat, uită-te drept în faţă, ţine-ţi gura şi nu ieşi în evidenţă.

 

01.03.10 19:27 | nici un comentariu | 261 vizualizări

Hygge

Presupun că aţi auzit de hygge , dar fac pariu că vi s-a spus că este un lucru bun. Acest hygge (video ) este un fel de „să stai pe canapea în Noiembrie cu lumina dată la minim, sau un film bun cu pop-corn sau cu iubita sub plapumă“. Mă tem că aţi fost minţiţi.
Nu este absolut nimic plăcut referitor la hygge, cu excepţia faptului de a-ţi păstra resursele la nivelul de supravieţuire sau să te bucuri de starea în care nu există tentaţii exterioare. Cu toate acestea, hygge nu este numai o stare de spirit prin care danezii evadează din cotidian pentru a-şi încărca bateriile; este mama tututor părţilor negative ale Danemarcei. De aceea, pentru a înţelege caracterul danez, acest fenomen trebuie disecat în profunzime.
În aproape toate limbile există un cuvânt care să însemne ceva aproximativ cu aspectele originale ale conceptului de hygge: în engleză – cosiness , în germană – Gemütlichkeit , în franceză – douillet , iar în română – 1. confort, comoditate ; 2. intimitate, atmosferă plăcută . Toate descriu un anumit sentiment de fericire individuală sau în grup, care derivă din sentimentul de securitate şi protejat de circumstanţe sau oameni ce ar putea să facă rău, dar nici unul nu se apropie de ceea ce înseamnă cu adevărat hygge.
Cuvântul a fost adoptat din norvegiană, dar ca şi toate celelalte aspecte ale vieţii, toate nuanţele interesante ale conceptului care se dezvoltă în cultura norvegiană au fost erodate de brutalitatea daneză generalizată.
Hygge în Danemarca este condiţia de absenţă completă a tot ceea ce nu cunoaştem, a tot ceea ce nu am mai văzut înainte, deoarece lucrurile noi au o posibilitate mai mare să instituie pericolul. Aceasta se poate dovedi prin modul de folosire a antonimului uhygge , care înseamnă groaznic în daneză. Se foloseşte pentru a caracteriza filmele de groază sau perspectiva războiului.
Filosofia pervertită de viaţă a ceea ce a devenit hygge oferă o serie de paradoxuri în cultura daneză pe care nu încercaţi să le înţelegeţi deoarece aceasta ar însemna că sunteţi infectaţi de hygge iar această stare este cunoscută a fi incurabilă.

1. Egalitatea
La suprafaţă societatea daneză arată ca un flux de justeţe şi echitate care circulă prin venele sale. Nimeni nu este homeless, nimeni nu este putred de bogat, distribuţia bogăţiei prin taxele mari este acceptată de toţi cu zâmbetul pe buze, filosofia locului de muncă este dominată de consens, nu de şefi tiranici.
Dacă se sapă mai adânc, imediat iese la suprafaţă adevărul uhyggelige : 5.000 de oameni nu au adăpost. Există 10 familii bogate care însumează o avere de 320 mld. DKK, ceea ce echivalează cu 20% din PIB. Numărul de psihopaţi (bolnavi mental) din poziţiile de conducere este de 4 ori mai mare decât în societatea luată ca întreg. Numărul despăgubirilor plătite de companiile de asigurare pentru pagubele personale provocate de manageri incompetenţi a crescut cu 50% în ultimii 3 ani.
Dacă prezinţi aceste cifre danezilor, ei vor pune la îndoială validitatea statisticilor sau vor crede cu certitudine că este mai rău în alte ţări. De ce? Pentru că acceptarea adevărului ar însemna că trebuie făcută o schimbare, iar schimbările compromit conceptul hygge.

2. Toleranţa
La prima vedere danezii par toleranţi. Îşi vor spune că ei cred că fiecare are dreptul de a practica religia aşa cum vor. Homosexualii se pot săruta sau ţine de mână pe stradă, la vedere, chiar se pot căsători dacă vor. Fiecare are dreptul să-şi manifeste slăbiciunile pentru a aduce o pată de culoare în cartier.
Adevărul este acesta: La sfârşitul anilor 60 şi începutul anilor 70 au venit în Danemarca un mare număr de musulmani. Au trebuit să treacă 30 de ani ca să li se permită să fie îngropaţi în afara cimitirelor creştine. Nu a fost permisă construcţia nici măcar a unui singur minaret, majoritatea moscheelor fiind pivniţe reconstruite sau apartamente. Guvernul a promis 100.000 DKK pentru orice cetăţean danez de altă origine care părăseşte ţara definitiv.
Homosexualii se pot căsători, dar nu în biserică, doar civil. Un fotbalist a publicat o carte în care spunea că îi urăşte pe homosexuali, că sunt cu adevărat dezgustători şi că îi admiră pe Hell's Angels pentru pentru a nu pune la îndoială masculinitatea lor. Aceasta a făcut ca un celebru actor să urle la el într-o emisiune TV la care au fost prezenţi, deoarece cartea a stârnit temerea că „distruge complet conceptul hygge“ în Danemarca.
Numărul de procese între vecini a crescut cu 300% în ultimii 5 ani.
Vedeţi!, nu există limite pentru ceea ce fac danezii în apărarea sfinţeniei hygge pentru oprimarea a orice şi oricui îndrăzneşte să fie diferit şi neagă orice adevăr care i-ar provoca să schimbe lucrurile. Aceasta poate explica rata ridicată a sinuciderilor comparativ cu celelalte ţări vestice.

Cam acelaşi lucru susţine şi V. S. Naipaul .

 

21.02.10 19:34 | 2 comentarii | 199 vizualizări

Proiect Universitatea Danemarcei de Sud

Firma de arhitectură Henning Larsen Architects a câştigat proiectul de design pentru noua construcţie a Universităţii Danemarcei de Sud care va fi inaugurată în 2013 şi va fi construită în oraşul Kolding.
Consumul de energie al clădirii va fi foarte mic, de 48 kWh/m2 /an, care este un sfert din energia consumată de clădiri asemănătoare.


Arhitecţii sunt în faza preliminară a proiectului şi se concentrează pe optimizarea consumului de energie a clădirii.  Va exista un aranjament spaţial astfel încât să se asigure lumina naturală şi ventilaţia.

 

 

20.02.10 15:42 | nici un comentariu | 281 vizualizări
Previous  

Păreri şi opinii despre Danemarca

click tracking

proudly powered by satô